PD-L mai câştigă patru simpatizanţi din rândul primarilor suceveni


Intră acum și în grupul de

Încă patru primari suceveni s-au declarat duminică, la Vatra Dornei, simpatizanţi PD-L, aceştia alăturându-se celorlalţi patru primari, printre care şi cel al municipiului Câmpulung Moldovenesc, care au anunţat în ultima perioadă că simpatizează cu formaţiunea democrat-liberală. Potrivit secretarului executiv al PD-L Suceava, deputatul Ioan Bălan, noii simpatizanţi PD-L sunt primarii independenţi din Comăneşti, Grigoraş Păstrăv, Constantin Mutescu din Vicovu de Jos şi Gheorghe Tomoioagă din Ciocăneşti, precum şi cel al comunei Pojorâta, Bogdan Codreanu, ales pe lista PNG, PD-L Suceava contând în prezent pe susţinerea a 57de primari din totalul celor 114 din judeţ.

Totodată, Bălan a ţinut să precizeze că primarul comunei Crucea, Dorin Rusu, ales pe lista PNL, a reconfirmat că este simpatizant PD-L, deşi liderul PNL Suceava, Alexandru Băişanu, a negat că acesta a părăsit PNL.

Secretarul executiv al PD-L Suceava a mai menţionat că mai sunt şi alţi primari „care ne simpatizează în taină”. „Este important că aceşti primari ne sprijină într-o perioadă de pregătire a campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale”, a evidenţiat parlamentarul sucevean.


Intră acum și în grupul de